Această fericită şi pururea pomenită Xenia era din marea cetate a Romei, din neam cinstit şi râvnitor. Deci, vrând părinţii ei să o mărite şi pregătind nunta, ea s-a sculat şi a fugit din cămara de nuntă, împreună cu alte două femei tinere, slujitoarele ei. Călătorind pe mare şi trecând prin Alexandria, a sosit în ostrovul Cos. De aici, fiind îndemnată spre viaţa călugărească de minunatul ieromonah Pavel, s-a aşezat în cetatea Milassa din Careia, unde şi-a făcut o bisericuţă închinată sfântului mucenic Ştefan. În jurul acestui locaş s-a nevoit mult, împreună cu cele două slujitoare ale ei şi cu alte fecioare, dovedind răbdare şi părăsire a simţului poftelor lumeşti. După sfârşitul ei cuvios şi fericit, s-a arătat şi semn de sus. Căci la amiază, pe când soarele lumina pământul, s-a ivit o cruce de stele, înconjurată pe din afară şi pe dinăuntru cu un cearcăn, încât părea a fi o cunună dată de Dumnezeu fericitei, pentru postul cel îndelungat, pentru priveghere, pentru dormitul pe pământ şi pentru feciorie. După îngroparea ei în pământ nu s-au mai văzut crucea de stele şi cele două cearcăne. Despre viaţa sfintei a povestit una din slujitoare, pe când se săvârşea: din ce ţară şi din ce neam era, că la părinţi se chema Evsevia şi că vrând să trăiască necunoscută a luat numele de Xenia.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vavila din Sicilia, împreună cu ucenicii săi, Timotei şi Agapie.
Acest sfânt mucenic Vavila s-a născut din părinţi de bun neam şi iubitori de Dumnezeu în cetatea Antiohiei, care se mai numea şi Teupolis. Aici a învăţat cu silinţă ştiinţa, înţelepciunea şi Sfintele Scripturi; a iubit de tânăr pe Hristos şi a urât cele lumeşti. După moartea părinţilor săi, şi-a împărţit averea la săraci, la văduve şi la orfani; şi scuturându-se de toate bunurile pe care le avusese, s-a retras în munte, unde a petrecut în linişte împreună cu cei doi ucenici ai săi: Agapie şi Timotei. Ajungând preot, a cinstit cu vrednicie treapta preoţiei. Dar fiindcă necredincioşii şi vărsătorii de sânge elini râvneau să-i vândă dregătorilor, s-a dus în Sicilia împreună cu ucenicii săi, unde pe mulţi a luminat cu darul său, aducându-i la cunoştinţa de Dumnezeu. Dar după cum cetatea nu se poate ascunde dacă stă sus pe munte, tot aşa şi sfântul Vavila nu a putut să rămână tăinuit şi, fiind prins de dregător împreună cu ucenicii săi şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, mai întâi i-au bătut cu toiege, sângerându-le trupurile; apoi purtându-i prin cetate i-au lovit în chip felurit şi crud; pe deoparte ca să îngrozească cu chinuirea sfinţilor cetăţile Siciliei, iar pe de alta ca să sature setea lor de schingiuire. Dar sfinţii se întăreau, privind către bunătăţile cele veşnice. A doua zi tăindu-i cu săbiile, i-au aruncat în foc. Focul nu le-a vătămat trupurile, iar creştinii luându-le de acolo le-au îngropat cu vrednicie în ostrovul Siciliei.