Adunare de Protopopiat

 A consemnat Gabriel Ilieș, secretarul Adunării

O dată la doi ani, preoții și delegații din fiecare parohie a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii se întâlnesc pentru a prezenta și discuta situația parohiilor și problemele pastoral-misionare în cadrul Adunării de Protopopiat. La Adunarea din 2017 de la Troy, MI s-a hotărât ca Parohia Sfântul Ioan Casian din San Antonio, TX să găzduiască această întâlnire în 2019.

Lucrările Adunării au început vineri după amiază, 1 noiembrie 2019, cu rugăciunea de binecuvântare rostită de IPS Mitropolit Nicolae. A urmat apelul nominal, prezentarea Agendei de lucru, citirea şi aprobarea procesului verbal de la Adunarea precedentă din noiembrie 2017. Gazda noastră, Părintele Valentin Ilieș, ne-a urat bun venit și ne-a prezentat spațiul închiriat pe care l-au folosit timp de mai bine de 2 ani și totodată noua biserică cumpărată, reconsolidată și adaptată cerințelor tradiției ortodoxe. Invitat de onoare al întâlnirii a fost Ieromonahul Petru Pruteanu, autor al unor importante lucrări liturgice și prieten al parohiei.

Prima temă de pe Agenda Adunării a fost dedicată aniversării a 90 de ani de la fondarea Episcopiei Misionare Române din America, urmată de o prezentare cu referire la Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română. Ședința a continuat cu prezentarea proiectelor împlinite și a problemelor întâmpinate în fiecare parohie a Protopopiatului în ultimii doi ani. Ziua de vineri s-a încheiat cu întâlnirea IPS Mitropolit Nicolae cu preoții din Protopopiat, întâlnire la care s-au discutat mai multe proiecte pastorale și catehetice de implementat în perioada următoare.

Lucrările Adunării au fost reluate a doua zi, sâmbătă 2 noiembrie, prin prezentarea temei ”Din viața satului românesc” a Părintelui Aurel Sas de la parohia Sf. Simeon din Detroit, MI. Prezentarea a fost însoțită de vizionarea expoziției ”Chipul satului românesc” primită de la Patriarhia Română cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel. Pr. Iulian Aniței de la parohia Acoperământul Maicii Domnului din Houston, TX a continuat completând prezentarea dedicată Anului comemorativ cu o prezentare a eforturilor traducătorilor bisericești, de la primele apariții în limba română, până la cele ale vremurilor noastre. Părintele Iulian a amintit necesitățile pastoral-misionare ale unei lucrări de traducere a teologilor și părinților români în limba engleză.

Următoarea parte a Adunării a fost dedicată rapoartelor diferitelor activități din parohii. Raportul Asociației Doamnelor (AROLA) a fost citit de doamna Mirela Manga de la parohia Sf. Treime din Troy, MI, membră în comitetul AROLA, raportul activităților Școlii de duminică a fost pregătit și citit de doamna Violeta Vancea, coordonator al Școlii la Catedrala Sf. Împărați din Chicago, iar raportul ROYA (Asociația Tinerilor) de Macrina Aniței, Alexandru și Andrei Barbolovici. Alegerea Consistoriului protopopesc a fost ultimul punct pe Agenda acestei întâlniri.

IPS Mitropolit Nicolae a exprimat mulțumiri Părintelui protopop Călin Barbolovici, Părintelui Valentin Ilieș și tuturor credincioșilor parohiei pentru frumoasa organizare a acestei Adunări de Protopopiat. Fiind sâmbăta morților, a urmat slujba de pomenire a celor adormiți. Ziua s-a încheiat cu participarea IPS Mitropolit Nicolae și a preoților prezenți la slujba Vecerniei oficiată la Biserica Sf. Antonie cel Mare (OCA) din San Antonio, unde Pr. Prof. John Behr, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sf. Vladimir din New York, a susținut o conferință.

Lasă un comentariu